Blog

Suntem născuți pentru ceva anume?

Țin minte și acum, eram prin clasa I, nici bine nu m-am obișnuit cu mersul la școală și cu doamna învățătoare că deja câteva dintre colegele mele știau ce-o să se facă când vor fi mari.

Oricât de amuzantă sau interesantă pare întrebarea asta pentru adulți, nu toții copii știu ce-o să se facă atunci când vor fi mari, la fel cum nici noi nu știm ce vom fi peste 5 ani.

Ce-o să mă fac când o să fiu mare?

Păi…b. Dacă se poate, o să mă fac tester de jocuri, adică să mă joc și cineva să mă plătească pentru asta. Ei bine, adulții nu cred că pasiunile pot fi plătite “bine” și atunci trebuie să te faci ceva.

  • Iată așa începe în viața fiecăruia dintre noi drumul spre descoperirea vocației.

Oare ce aș vrea să fac? Oare la ce mă pricep? Oare aș fi bun la asta?

Alegem aproape la întâmplare facultatea și mai apoi și mai la întâmplare primul joc (de fapt ne alege el pe noi) de unde plecăm de cele mai multe ori traumatizați. Cu puțin noroc ne găsim ceva în “domeniu”. Atâta de tare mă poate distra termenul ăsta, de nu-i adevărat.

Și apoi ajungem să facem “carieră” în ceva, să tot repetăm aceeași muncă mereu și mereu, neștiind dacă am fost sau nu “făcuți pentru ea.”

Atunci când ajungi să te întrebi “oare sunt făcut pentru asta” răspunsul este NU. De ce-ai ajunge să te întrebi asta, atunci când faci ceea ce îți place?

Dar haideți să vă dau și o veste bună:

  • Nu suntem făcuți pentru ceva anume cu atât mai puțin să facem un singur lucru toată viața.

Și să vă explic.

Nimeni nu se naște talentat la nimic

Singurul lucru cu care ne naștem este atracția pentru ceva, care ne face să învățăm mai repede și să devenim mult mai repede mai buni la acel ceva decât alții.

  • Iar această atracție + muncă = talent.

Partea bună este că atunci când ne place ceva nu simțim că muncim, adică muncim pe nesimțite iar munca devine o plăcere în sine.

Ei bine, sunt cazuri fericite în care acel ceva coincide cu un job și atunci ești norocosul care face ce-i place.

În alte cazuri, atracția noastră este pentru ceva ce nu produce bani, de exemplu să urcăm un munte, să citim o carte, să ascultăm sfaturile unui om sau să medităm. Și ea devine un hobby.

Pasiunile se schimbă mereu

Ne schimbăm în fiecare fracțiune de secundă, lumea se schimbă la fel ca și lucrurile care ne plac. Descoperim chestii noi care ne atrag și ne ducem în direcția aia.

În general o pasiune se stinge atunci când crezi că știi totul în domeniul respectiv și nu mai ai nimic de învățat. Dar pentru alții atunci începe.

  • În general, tindem să fim atrași de lucruri din același domeniu, de exemplu de artă în general.

Nu ați observat niciodată că actorii se pricep și la dans sau la cântat? În general sunt domenii care se leagă și la care devenim buni pentru că scopul lor este același.

Răspuns final?! Răspuns final!

Nu suntem născuți pentru ceva anume, suntem născuți să facem ceea ce ne atrage în fiecare moment al vieții noastre.

  • Cum bine ar spune cineva to act on your highest joy as best as you can in every second of your life.

Doar acționând mereu asupra a ceea ce te atrage cel mai tare poți deveni, nu doar bun, dar poți învăța și poți atrage sincronizarea în viața ta.

  • Adică să fii omul potrivit la momentul potrivit.

Dacă vrei să schimbi lumea în bine fă ce te pasionează și este suficient!

Avem nevoie de cât mai mulți oameni zâmbitori pe stradă. 🙂

A