• Blog

    Despre oameni buni și oameni răi

    Astăzi m-am gândit să vă vorbesc despre stările fundamentale ale sufletului uman: starea de iubire și starea de frică. Deși cu toții obișnuim să spunem că oamenii sunt fie buni fie răi, foarte puțini știm de fapt de ce există acest contrast puternic între oameni. Ce înseamnă a fi bun sau a fi rău? Ce îi face pe oameni să fie răi? Cum să fim buni? Ei bine, a fi bun sau a fi rău este doar un efect, nu este o cauză în sine. “Este un om rău pentru că așa este el și așa a fost mereu, rău”, “Nu știm de ce X este atât de rău”, “Este un…

  • Blog

    Singura constantă este schimbarea

    De mici am învățat, cel puțin la modul intuitiv, că a fi constanți în ce facem și cum facem, devenim. Așa ne creăm personalitatea și “cine suntem noi” care ajunge să ne domine atât de tare existența încât determină perspectiva asupra vieții, alegerile, succesul și experiența în sine. Eu sunt “perfecționist”, eu sunt “ambițios și nu mă dau bătut”, “eu sunt încăpățânat” eu sunt medic sau avocat, bunic sau copil etc. Oamenii aleg să se descrie pe ei înșiși prin prisma lucrurilor pe care le fac în mod constant. Așadar, indiferent de ce obțin cu felul lor de a fi, aleg constanța în detrimentul altor lucruri pentru a se bucura…

  • Blog

    Care este sensul vieții?

    Una dintre marile noastre întrebări rămase încă fără răspuns este “Care este sensul vieții?” sau care este însemnătatea vieții pe pământ și cum să înțelegem viața. Ei bine, chiar dacă nimeni nu s-a încumetat să dea un răspuns (nici măcar Stephen Hawkins), o să-mi permit să formulez răspunsul la care am ajuns eu. Viața nu are sens! Adică? Viața nu are sens adică meaning, pentru că fiecare dintre noi îi dăm un sens prin prisma perspectivei noastre. Felul în care o vedem și o trăim noi, ea devine. În afara perspectivei subiective, viața nu are absolut niciun sens. Este ceea ce faci din ea, sau cum ar spune englezul “Life…

  • Blog

    A avea dreptate sau a fi fericit. Ce este mai important?

    De multe ori în viață ajungem în situații în care, deși avem nevoie, nu știm să facem distincția fină între ce este adevărat și ce este bine. După cum spuneam, fiecare dintre noi este o perspectivă diferită, un subiect diferit, care descifrează viața prin prisma propriilor credințe despre sine. Pe lângă asta, avem și un ego cât casa. Cu cât părerea despre sine este mai proastă, cu atât ego-ul este mai mare (proporțional). Iar din ego izvorăște nevoie de a dovedi că suntem cineva, că suntem importanți și valoroși. Egoul este metoda pe care oamenii au descoperit-o pentru a-și da valoare în mod artificial, obligându-i pe ceilalți să îi considere importanți,…

  • Blog

    Cum să gândești pozitiv

    Una dintre cele mai mari provocări ale vieții noastre este să învățăm să gândim pozitiv. Atât de multe s-au discutat și încă se mai discută despre gândirea pozitivă (ceea ce este foarte bine) și încă mai sunt multe de spus. Unora li se pare greu sau chiar imposibil, dar chestia este că gândirea pozitivă este o alegere personală, nu ceva ce ne este exterior nouă. Este ca și cum mergi la supermarket și alegi între pâine albă și pâine integrală. Este așa de simplu! Cum am ales eu să gândesc pozitiv? Tot timpul m-am considerat una dintre persoanele cu o rațiune și logică destul de bună. Într-o bună zi mi-am dat…

  • Blog

    Top 10 Cele mai optimiste melodii!

    Pentru că e duminică, și nu orice duminică, ci o duminică cu adevărat frumoasă de octombrie, m-am gândit să scriu ceva în ton cu vremea. Da, azi sunt meteo-creativ sau cum vreți să-i spuneți. Așadar, vă prezint Top 10 Cele mai optimiste melodii, după chipul și asemănarea mea… Pornind de le premisa că o melodie optimistă îți poate schimba starea de spirit în bine, haideți să începem meloterapia! # 10 Carnaval Raul Paz & Camille Una dintre cele mai “happy go lucky songs” după părerea mea este Carnaval, cântată de Raul Paz și Camille. Pe lângă acordurile vesele și starea de distracție și binedispoziție, melodia aceasta veselă are și un…

  • Blog

    Arta de a fi bun cu ceilalți

    Sunt multe lucruri în lumea asta care, fie nu ni se spun atunci când suntem mici, fie nu le înțelegem la acea vârstă. Unul dintre ele vorbește despre arta de a fi bun cu ceilalți. Bunicii mei, părinți tatălui meu, nu au fost oameni bisericoși, chiar deloc, însă de la ei am învățat ceea ce încearcă religia să îi învețe pe credincioși de atâta timp. Importanța bunătății.  Chiar dacă nu poate fi cuantificată în bani, măsurată în metri sau cântărită în grame, bunătatea este o valoare în sine, mai mult, este o valoare firească și umană. Și aici nu mă refer la abilități, deprinderi și lucrurile la care te pricepi…

  • Blog

    10 Lucruri care îmi plac la Cluj

    De data asta, m-am gândit să scriu într-un ton pozitiv și entuziast, așa cum îmi face bine. Sper să scriu așa de expresiv, încât să vă pot transmite și vouă starea mea de bine și de bucurie, relatându-vă care sunt lucrurile care îmi plac la Cluj cel mai și cel mai mult. Pentru cei care locuiesc în Cluj, acest articol poate părea o formă de deja vu, este de înțeles. Însă pentru cei ce nu locuiesc aici și doresc să știe mai multe sau să viziteve Clujul, poate fi un bun start pentru a explora orașul ca la carte și a-i afla dedesubturile. Haideți să începem cu deci. Deci, 10…