Ce să-ți dorești de la Moș Crăciun

ce-mi doresc de la mos craciun

(atunci când știi că Moș Crăciun nu există)

Aveam vreo 7-8 ani, când am aflat că Moș Crăciun nu există.

Mai târziu am realizat că o bună parte dintre lucrurile în care credeam nu existau de fapt. Stabilitatea, tradiția, conformismul, autoritatea, multe reguli sau „trebuie” sau chiar „așa se face”-uri.

La fel ca Moș Crăciun, în care crezi ori nu crezi, toate lucrurile astea stau la latitudinea ta să crezi în ele sau nu.

Și atunci, ce poți să-ți dorești de la Moș Crăciun la 29 de ani, adult fiind, și știind că el nu există? Ei bine, ar fi câteva lucruri.

Îmi doresc să fiu mai înțeleaptă.

Să gândesc mai puțin și să iubesc mai mult, așa ca prima femeie, care s-a dăruit lumii și prin asta și-a asumat adevărata putere feminină, puterea de a fi vulnerabilă. Vulnerabilitatea asta, care vine odată cu înțelepciunea de a fi femeie, este unul dintre lucrurile, pe care le doresc mai tare pe măsură ce trec ani.

Îmi doresc să fiu mai conștientă de mine, de ceilalți prin mine, de tot ce creez în jurul meu, în lumea mea.

Probabil cea mai grea boală de care suferim, este inconștiența cu care creăm realitatea noastră. Ne agățăm de circumstanțe, credem că așa ne este dat, că așa vrea Domnul, și refuzăm să ne asumăm măcar o mică parte din ignoranța care ne-a adus aici.

Asta îmi doresc, moșule. Să fiu mereu conștientă de mine, un observator solitar sus, într-un turn de fildeș, deasupra lumii dezlănțuite de gânduri și emoții, frici, care nu sunt ale mele, dar cu care mă pot confunda și identifica atât de ușor, pe nesimțite…

Moșule, dacă tot vii, nu-mi adu dulciuri.

Zahărul ăsta, despre care am scris chiar și-o poezie, nu-mi face bine și tu știi. Mă îngrașă și îmi face coșuri, mă îmbătrânește și, chiar dacă pe moment este așa de dulce, devine atât de amar…

În loc, dă-mi putere să fiu mai presus de aceste impulsuri, de dependențe, de vicii. Dă-mi puterea de a zbura mereu deasupra tuturor lucrurilor care mă trag în jos.

Vreau să fiu ușoară ca un fulg de nea, să plutesc, să mă aștern în tihna adevăratei mele naturi, cu gingășie și curajul de a fi mereu eu.

Nu vreau nimic

și mereu îmi doresc ceva.

De parcă nu sunt suficientă eu mie,

de parcă îți datorez ceva ție

sau universului, sau tuturor.

Vreau să nu-mi doresc nimic, pentru că totul este și a fost deja

în infinitul interior din inima mea.

Tot ceea ce îmi doresc, sunt deja.

 

Semnează

A